One Response to “Despre Salveaza Vieti”

1. Condeescu Gabriel says:

   March 19, 2010 at 1:22 am

   Stimate doamne, stimaţi domni,

   În virtutea menirii blogului dumneavoastră „ Salvează vieţi”, de sustinere si prezentare a minorilor şi adulţilor, cu probleme grave de sănătate ce le ameninţă viaţa cât şi integritatea psihică şi socială, necesitând intervenţii chirurgicale dificile, cumpărarea de aparatură medicală de înaltă tehnologie sau alte urgenţe vitale, cu speranţa disperării, apelăm la bunăvoinţa dumneavoastră, pentru postarea cazului nostru :
   Familia noastră, formată din subsemnaţii:CONDEESCU EUGENIA, soţul CONDEESCU MIHAI şi fiul CONDEESCU GABRIEL-MIHAI, domiciliaţi în comuna Niţchidorf nr. 23, judeţul Timiş, ne adresăm semenilor noştrii şi tuturor celor care pot să ne ajute – datorită gravelor dificultăţi cu care se confruntă familia noastră, rugându-vă – cu disperare, să ne ajutaţi, în cele ce urmează:
   Am 42 de ani, sunt mamă şi soţie, numele meu este CONDEESCU EUGENIA, având cartea de identitate cu Seria : TM ; Nr. 748401 ; cu codul CNP : 2671202384002, emis de SPCLEP Buziaş, în anul 2009; fiind de mai mulţi ani bolnavă cronică – stadializată – în vederea unui transplant pulmonar, imobilizată la pat şi dependentă – total de administrarea de oxigen, prezentând – începând cu anul 2002 – următoarele afecţiuni cardio-vasculare şi pulmonare, având evoluţie oscilantă – cu perioade trenante – şi perioade de agravare a Insuficienţei cardiace NYHA II, Insuficienţă circulatorie – cronică, HTA – grad II – cu risc înalt, Bronhopneumopatie cronică – obstructivă stg. III / IV, Emfizem pulmonar, Astm bronşic alergic parţial controlat, Cord pulmonar cronic – decompensat, Insuficienţă respiratorie cronică – manifestă SaO 2 =88 %, în repaus, Tromboflebită profundă a membrului inferior drept.
   Datorită agravării din ultimul an a stării de sănătate, sunt permanent dependentă de administrarea continuă cu oxigen – produs prin intermediul – concentratorului de oxigen – marca „Respironics„ (cu funcţionare în interiorul locuinţei).
   Toate aceste afecţiuni, aflate într-un stadiu avansat de gravitate – cu risc crescut de accidente cardio-respiratorii şi vascular-hemoragice severe, au implicat ample investigaţii şi tratamente medicale – cardiace şi coronariene, în cursul tuturor acestor ani, urmaţi de o perioadă – de ameliorare limitată – la finele anului 2008.
   În toată această perioadă de agravare, de la începutul anului 2009, aflarea diagnosticului medical – cu prognostic sever – şi remediul terapeutic extrem, constând – într-o intervenţie chirurgicală radicală – de transplant pulmonar – a constituit o cauză disperată de forţă majoră – pentru mine şi pentru membrii familiei mele, formată din pensionari şi copilul meu minor GABRIEL.
   Spitalizările repetate şi stresul resimţit de mine şi familia mea, datorită acestei situaţii fortuite – utilizarea permanentă a aparatului tip – concentrator de oxigen – marca „Respironics„ – în vederea administrării continue – cu oxigen la domiciliu, de-a cărui funcţionare – îmi depinde viaţa şi supravieţuirea, deplasarea repetată la diferite spitale – de pneumologie şi cardiologie, pentru atestarea afecţiunii şi a faptului că intervenţia chirurgicală – nu poate fi efectuată în România, având în vedere starea şi evoluţia bolii – ( manifestată prin sufocări – atât în stare de mişcare dar chiar şi în repaus la pat – dispnee şi ortopnee – cu risc de apariţie iminentă- a unui edem pulmonar – cardiogen – ce generează o stare de sufocare extremă), va necesita- preluarea în folosinţă a unui concentrator de oxigen – portabil şi cu funcţionare mobilă – util pentru deplasările pe care sunt obligată să le efectuez – în vederea – completării documentaţiei din procedura formularului E 112.
   Necesitatea preluării, respectiv a închirierii acestui aparat de respirat cât şi obligaţia efectuării procedurilor de evaluare menţionate, pentru primirea acceptului, de intervenţie chirurgicală la o clinică din străinătate, implică un aport costisitor, de cheltuieli financiare, pe care familia noastră nu şi le poate permite.
   În această situaţie, îmi exprim speranţa posibilităţii ca cititorii blogului dumneavoastră, să sprijine supravieţuirea mea şi în cele din urmă să-mi salveze viaţa, a cărui vulnerabilitate – depinde de permanenta dependenţă – de concentratorul de oxigen, necesar în timpul deplasării în afara locuinţei, cât şi de efectuarea evaluării medicale, solicitate de clinicile medicale din Uniunea Europeană.
   Sunt soţul Eugeniei, numele meu este CONDEESCU MIHAI şi sunt născut în anul 1961, în localitatea Timişoara . În prezent sunt pensionar de invaliditate gradul II, urmare unui glaucom, afecţiune cu pronostic neiertător, determinat de pierderea vederii.
   Prin prezenta cerere, îmi exprim rugămintea de-a fi sprijiniţi, de oricine doreşte, printr-un ajutor financiar în scop medical, necesar închirierii unui concentrator portabil (mobil), pentru administrarea continuă cu oxigen, util în perioada deplasării soţiei mele, pentru evaluarea medicală solicitată de Clinica de specialitate din Viena, în vederea efectuării transplantului pulmonar indicat.
   Situaţia noastră familială, este dificilă şi ca urmare a faptului că soţia mea, fiind într-o stare deosebit de vulnerabilă, privind sănătatea, a necesitat – tratamente şi investigaţii costisitoare – în vederea ameliorării afecţiunii cardiace şi circulatorii, de care suferă, respectiv : Insuficienţă cardiacă NYHA II, Insuficienţă circulatorie cronică, HTA grad II – cu risc înalt de accidente cardio-respiratorii şi vascular-hemoragice severe, efectuate prin spitalizări repetate, la diferite spitale de cardiologie, perioade ce au implicat un aport maxim de cheltuieli financiare, ce au condus, în cele din urmă, la vânzarea apartamentului deţinut de familia noastră.
   În iarna grea şi nemiloasă anului 2005, pe un ger cumplit, a trebuit să vindem locuinţa…
   Toată familia era disperată. În ochi, ni se citea teama, nesiguranţa, neîncrederea, umilinţa, multe lacrimi…Ne-am îmbărbătat şi în loc să plângem, ne-am apucat să strângem agoniseala de-o viaţă,… stiind că „a pleca, înseamnă… a murii puţin“, sperând însă, în acelaşi timp, că sacrificarea locuinţei va însemna învingerea – Morții – şi victoria – Vieţii – în familia noastră.
   Astfel, am reuşit să acceptăm compromisul făcut cu viaţa noastră, neputându-ne însă adapta pe deplin, noilor condiţii de viaţă, stiind ca acolo „ACASĂ”, ne-au rămas toate bucuriile şi amintirile, adunate într-o viaţă, lucruri, care nu se pot uita şi care nu se vor mai întoarce niciodată.
   A fost cumplit. Numai, cine a trecut prin aceste clipe, poate să-şi dea seama de grozăvia trăită de noi .
   Însă, n-a fost mai cumplit – decât, inamicul cu care luptam de atâta vreme – Moartea !
   Şi aceasta, cu toate că – majoritatea celor ce-şi pierd casa, au sentimentul, că şi-au pierdut cel mai apropiat om…
   Astfel, o dată cu mutarea din locuinţă, începea marele dezastru pentru noi şi copilul nostru…
   Copilul nostru, care, vede şi acum – în faţa ochilor şi cred că nu va uita niciodată – acel minunat, cămin, al copilăriei sale.
   Apoi, au urmat lacrimi, tristeţe, rugăciuni şi multe, multe rugăminţi…
   Rugăminţi, pentru – o mamă …
   Iar eu, CONDEESCU GABRIEL-MIHAI, în calitate de fiu – în vârstă de 16 ani, vă rog să postaţi pe blogul dumneavoastră – profund umanitar, următorul text, având titlul şi conţinutul – de mai jos, menţionând că perioada de valabilitate a cazului, nu este strict limitată – convenţional stabilind-o până la 31.12.2010, recomandându-se ca fiind de actualitate – până la toamna anului în curs.
   La postare, vă rugăm să nu publicaţi – seria, numarul cărţii de identitate şi CNP-ul mamei mele, decât numai dacă este absolut -necesar- operaţiunilor bancare de utilizare a contului de card indicat.

   Vă mulţumim, cu multă stimă şi speranţă,
   Condeescu Eugenia, Condeescu Mihai şi Condeescu Gabriel

   Textul necesar publicării (postării) :

   Rugăminte în speranţa salvării vieţii mamei mele…

   Mă numesc Gabriel şi sunt unicul fiu al unor oameni simpli, din comuna Niţchidorf, jud. Timiş…
   O familie care suferă enorm din cauza sorţii nemiloase care ne-a lovit în urmă cu şapte ani, când mama mea Eugenia s-a îmbolnăvit de-o gravă afecţiune cardio-vasculară: cardiopatie cu insuficienţă cardiacă cronică, clinic manifestă NYHA II, insuficienţă circulatorie cronică şi HTA-grad II, cu risc înalt, urmată de afecţiuni ale structurii aparatului respirator şi ale funcţiilor sale: tuberculoză bronhopulmonară şi bronhopneumopatie cronică-obstructivă BPOC stg.III /IV, care au determinat numeroase sechele şi deficienţe funcional-respiratorii, manifestate prin insuficienţă pulmonar-respiratorie cronică-severă, ce a determinat o alterare progresivă a stării generale de sănătate, a participării şi mobilizării social-familiale prin (din cauza) reducerii dramatice a capacităţii de autoservire şi autoângrijire, necesitând îngrijire şi monitorizare medicală specială, oxigenoterapie permanentă, supraveghere şi asistenţă continuă din partea altei persoane.
   După ce ni s-a spus de medici, că mama nu o să însănătoşească, fără o intervenţie chirurgicală majoră de transplant pulmonar, surprinşi de gravitatea şi dificultatea remediului terapeutic, părinţii mei au consultat mai multe centre şi clinici de specialitate, în vederea unui alternative de tratament …dar degeaba.În plus, orice intervenţie chirurgicală şi în special una de transplant pulmonar, era imposibilă atâta timp cât persista afecţiunea cardiacă iniţială.
   Am ajuns să ne vindem locuinţa din Timişoara unde am stat, pentru a putea trata sau măcar ameliora, afecţiunea cardio-vasculară, ce-o vulnerabiliza pe mama.Astfel, după 5-6 ani de tratamente şi spitalizări repetate, când banii de pe locuinţă s-au epuizat, am început să vindem lucrurile de valoare din casă.Sacrificarea casei proprii şi a majorităţii bunurilor casnice şi a lucrurilor noastre personale, a fost determinată de lovitura grea primită de tatăl meu, ca urmare a necazurilor acumulate şi care pe fondul unei boli hipertensive a suferit un atac subit de glaucom, cu pronostic sever, ce a impus intrarea acestuia de urgenţă, în pensie de invaliditate, venitul nostru familial -diminuându-se astfel, drastic.
   Acolo – în căminul nostru pierdut de „ ACASĂ”, era singurul loc unde ne simţeam în siguranţă, unde eram noi înşine, fără inhibiţii, orgolii, măşti iar, ura, teama şi neputinţa încetau în faţa vibraţiei inimilor tuturor celor dragi, de lângă noi.
   Acel „ACASĂ”, însemna un apartament de bloc, într-un mare oraş – Timişoara.Un cămin al nostru, unde ne găseam liniştea, echilibrul sufletesc, meditând la toate tâlcurile existenţei…O lume mică, numai a noastră, înţesată cu lucruri atât de familiare, o bibliotecă plină cu cărţi, fotoliul bunicii, biroul meu şi ficusul mamei mele. Şi poate, sentimentul cel mai dominant resimţit atunci când rosteam cuvântul „ACASĂ”, era că necunoscutul şi tot ce ne era străin şi neânţeles până atunci, dispărea pe loc, orice gând – devenind mai clar şi mai limpede…
   De atunci însă, soarta crudă a mamei şi familiei noastre, ne împiedică – oriunde şi oricând, să ne simţim, vreodată – „ACASĂ”
   În acea locuinţă, care însemna pentru noi, cu adevărat – „ACASĂ”, ne-au rămas amintirile, bucuriile şi necazurile,…însă – necazul major care ne întunecă viaţa, apărut în acel loc unic, este boala şi soarta mamei – pe care-o purtăm în sufletul nostru, oriunde ne-am afla…însoţindu-ne, ca un blestem.
   Acolo, am trecut cu toţii, aproape prin toate etapele vieţii, zeci de ani – petrecuţi împreună cu ceilalţi membrii de familie…În acastă casă, părinţii s-au căsătorit, li s-a nascut unicul copil şi tot acolo, au pierit străbunica şi bunicul meu…Acei ani au trecut, cu bucurii şi tristeţi, cu zile senine şi zile mai întunecate, cu zile obişnuite şi zile de sărbătoare.
   În iarna grea şi nemiloasă anului 2005, pe un ger cumplit, a trebuit să vindem locuinţa…
   Toată familia era disperată. În ochi, ni se citea teama, nesiguranţa, neîncrederea, umilinţa, multe lacrimi…Ne-am îmbărbătat şi în loc să plângem, ne-am apucat să strângem agoniseala de-o viaţă,… stiind că „a pleca, înseamnă… a murii puţin“, sperând însă, în acelaşi timp, că sacrificarea locuinţei va însemna învingerea – Morții – şi victoria – Vieţii – în familia noastră.
   Astfel, am reuşit să acceptăm compromisul făcut cu viaţa noastră, neputându-ne însă adapta pe deplin, noilor condiţii de viaţă, stiind ca acolo „ACASĂ”, ne-au rămas toate bucuriile şi amintirile, adunate într-o viaţă, lucruri, care nu se pot uita şi care nu se vor mai întoarce niciodată.
   A fost cumplit. Numai, cine a trecut prin aceste clipe, poate să-şi dea seama de grozăvia trăită de noi .
   Însă, n-a fost mai cumplit – decât, inamicul cu care luptam de atâta vreme – Moartea !
   Şi aceasta, cu toate că – majoritatea celor ce-şi pierd casa, au sentimentul, că şi-au pierdut cel mai apropiat om…
   Astfel, o dată cu mutarea din locuinţă, începea marele dezastru pentru noi şi mama noastră…
   Un loc minunat, pe care-l, văd şi acum – în faţa ochilor şi pe care, cred că nu-l voi uita niciodată – acel magic cămin, al copilăriei mele.
   Dar cu toate acestea, încrederea noastră nu a încetat în reuşita salvării vieţii mamei, pe care o iubeam cu atât mai mult cu cât boala avansa, odată cu trecerea timpului.Cu toţii, eram decişi să rezistăm, îndurând tot greul, până când vom ieşii la liman şi mama va fi salvată.Şi tot de-atunci, din iarna anului 2005, săraci fiind, greutăţile vieţii au devenit şi mai apăsătoare, obligându-ne să trăim în continuare, ca nişte sihaştrii toleraţi, într-o casă veche al unui neamţ, de mult plecat din comuna Niţchidorf. Acolo, ne ducem viaţa chinuită, alături de sărmana mea mamă, imobilizată într-un pat, dintr-o cameră, cufundată mai tot timpul în recea întunecime a vechii case şvăbeşti.
   De atunci, viaţa noastră este un iad, culminat de apariţia neaşteptată în cavitatea pulmonară a mamei a unei Aspargiloze pulmonare, ce a determinat dezvoltarea unui micetom şi a unei fibroze pulmonare difuze.
   În aceste condiţii, evoluţia stării pulmonare a mamei, a înregistrat o înrăutăţire, cu toate semnele încurajatoare de ameliorare cardio-vasculară, determinată de tratamentul cardiologic susţinut, pe parcursul ultimilor ani. Astfel, mama a ajuns să nu mai poată respira, independent de administrarea suplimentară de oxigen, în ultimul timp simţindu-se foarte rău, prezentând dureri în capul pieptului însoţite de o greutate imensă în piept si o senzaţie ciudată de îngustare în gât, presiune în torace si o senzaţie îngrozitoare de sufocare.Panica sufocării, îi amplifică criza şi teama de moarte prin axfisiere, chipul învineţit, extremităţile reci, ameţeala puternic resimţită devin simtomele dominante ale suferinţei mamei mele, ce sunt continu însoţite de tuse şi o respiraţie zgomotoasă, aspră. Toate aceste suferinţe, o determină să nu se mai poată concentra şi preocupa de nimic altceva, în afara obsesiei propriei morţi, nimicindu-i atenţia şi interesul de la tot, ce o înconjoară.Fiecare gură de aer este pentru ea o speranţă, fiecare respiraţie – însemnând încă o reuşită de supravieţuire…
   Ca într-un vis frumos, amintirile de până acum câţiva ani încep să mi se şteargă, dispărând în negura uitării, vremea când părinţii mei erau sănătoşi şi în putere, muncind şi câştigând banii necesari unei vieţi decente,…până când – boala i-a transformat în oameni neântrajutoraţi, lipsiţi de orice sprijin şi ajutor.
   Tata în special, copleşit de durere – nu mai ştie încotro s-o apuce, pentru a ne procura banii necesari cheltuielilor minime de supravieţuire, tratament.Trăim mereu cu teama, că într-o zi vom fi aruncaţi în stradă …indiferent, de multiplele problemele de sănătate.
   La ultima evaluare pulmonară, de la finele anului trecut, când mama a împlinit vârsta de 42 de ani, s-a completat fişa diagnosticelor cu următoarele afecţiuni-preponderent pulmonare: Emfizem pulmonar, astm bronşic alergic potenţial controlat, micetom cronic, cu forma agravată de Cord pulmonar cronic – decompensat, insuficienţ respiratorie cronică manifestă SaO2 =88 % -în repaus, tromboflebită profundă a membrului inferior drept.
   Cu toate că starea cardio-vasculară, este mult ameliorată, datorită agravării afecţiunilor pulmonare, mama mea este permanent dependentă de administrarea continuă cu oxigen – produs prin intermediul aparatului cu funcţionare electrică, deţinut la domiciliu- concentrator de oxigen- marca Respronics.Pentru a putea respira, parintii au închiriat (63 lei/luna) de la CNSAS-Timiş, un aparat de administrare continua de oxigen la domiciliu.Acest aparat trebuie utilizat non-stop.  Dar lucrul acesta, deşi vital, este un mare impediment…datorită costului energiei electrice consumate pentru mentinerea in functiune a aparatului, ce se apropie de venitul lunar al familiei noastre de 500 lei/luna, din care cuantumul pensiei de invaliditate a mamei, este de 350 lei.
   Toate aceste afecţiuni aflate într-un stadiu avansat de gravitate cu risc crescut de accidente pulmonar-hemoragice severe, au implicat intervenţii şi tratamente medicale costisitoare, spitalizări şi deplasări repetate la diferite clinici de pneumologie, pentru efectuarea de analize, radiografii, tomografii şi alte proceduri medicale de atestare a diagnosticului, de stadializare în vederea unui transplant pulmonar, întocmirea dosarului cuprinzând raportul medical, referatul şi analizele de specialitate, ce atestă necesitatea tratamentului şi a operaţiei chirurgicale, în statele membre ale Uniunii Europene.
   De asemenea, este necesară deplasarea la Bucureşti, pentru identificarea clinicilor din străinătate, unde se poate efectua intervenţia chirurgicală, deplasarea în Uniunea Europeană, la clinica respectivă, în vederea, obţineri confirmării scrise de la unitatea sanitară unde urmează să se efectueze intervenţia chirurgicală de transplant pulmonar şi a ofertei de preţ, în vederea prezentării acesteia către autoritatile din România. Clinica din Viena sau de oriunde din UE, solicită un consult de specialitate pentru o evaluare exactă a stării pacientei.Însă autorităţile române, nu decontează transportul şi evaluările medicale din străinătate.
   Problema majoră este cea financiară, familia noastră neputând să suporte costul acestor evaluări şi consultaţii, nici drumul şi spitalizarea şi cu atât mai puţin operaţia propriu-zisă, motiv pentru care apelez la bunăvoinţa dumneavoastră, în speranţa că ne veţi ajuta, în încercarea disperată de a da o şansă de salvare mamei mele, lovită nemilos de soartă.
   Suntem în Postul Paştelui, când cei neputincioşi aşteaptă sprijin…Apelul meu şi a familiei noastre, se adresează tuturor celor ce-şi pot permite să ne sprijine şi s-o salveze pe mama de la moarte. Dacă există posibilitatea unor suflete miloase şi nobile, care să doneze banii necesari tratării chirurgicale a mamei mele, s-ar face o adevărată minune.
   Acesta este un apel la bunăvoinţa strângerii sumei de 9000 lei necesare finalizării documentarului medical şi a dosarului administrativ de transplant, cât şi a evaluării medicale cerute de Comunitatea Europeană, ca o unică soluţie salvatoare de accesare a formularului E 112 a Consiliului Europei, privind efectuarea serviciului medical în statele Uniunii Europene ( a transplantului pulmonar propriu-zis).
   Peste câteva săpămâni, Iisus – va învia – de Sf. Paşti şi gândul meu se îndreaptă, spre familie şi-n special, spre mama …
   În vis, îmi apar aievea, amintirea căminului unde m-am născut, în care „febra” Sărbătorilor de Paşte, se simţea, încă, de pe acum, astfel încât, în fiecare zi care urma, din acest Post, la balconul nostru, se vedeau ivindu-se, rând pe rând – cuiburi de iepuraşi, iepuraşi de ciocolată, ouă vopsite roşii şi de alte culori, de ciocolată, ascunse în snopii proaspeţi de iarbă fragedă, printre bucheţele firave de flori de primăvară, împodobite cu fundiţe alb-roşii, cu vederi şi imagini ale D-lui Iisus Cristos – păstorul şi mioarele sale, crucea răstignirii şi minunea Învierii. Astfel, priveliştea închipuită, e fabuloasă, încântându-mă ca – mai demult – pe toţi, cei din familia mea, dar, când revin la realitatea prezentului, acum, când atât eu cât şi cei de lângă mine, nu ne putem bucura la fel ca înainte, moartea, ameninţând-o din nou pe mama, mă cuprinde tristeţea şi disperarea,
   rugându-mă la Dumnezeu şi la toţi, cei ce-o pot salva pe MAMA.

   Toţi cei care vor s-o salveze pe mama, sunt rugaţi să depună bani în contul:

   Titular: Condeescu Eugenia
   Banca: Banc Post S.A.
   Sucursala: Timişoara
   Cont în Lei: RO09BPOS36003317003RON01

   Adresa noastră, telefonul şi e-mailul, sunt următoarele:

   Contact: Condeescu Eugenia ; Comuna Niţchidorf nr. 23 ; judeţul Timiş
   Telefon: 0728431561 ; 0742813229

   E-mail : mihai20us@yahoo.com

   Vă mulţumeşte, în numele său şi a părinţilor,
   cu multă stimă şi speranţă,

   Condeescu Gabriel