Amelia , la 1 an si 6 luni are nevoie de 1300 Ron pentru determinarea diagnosticului.

posted by admin
Jan 19

By Adela Chirică

Ea este Amelia Stefania Trifu. Este o fetiță superbă de numai 1 an și 6luni. Vârsta la care mulți copii încep să meargă, să cunoască și să cerceteze lumea ce îi înconjoră. Din nefericire nu este și cazul ei.

Micuța Ame suferă de multe boli grele pe care chiar nu știu cum le poate duce. Are epilepsie, tetrapareză…probabil…și microcefalie.. Zic probabil pentru că până acum nu are un diagnostic exact. S-a perindat pe la multi doctori, fiecare dintre ei și-a dat cu părerea și a sfârșit prin a ridica din umeri cu neputință.

Mămica ei a scris Asociatiei Salvează Vieți și așa Ame a primit o șansă, .prima ei șansă la viață.

Azi a ajuns împreună cu părinții ei la spitalul V.Gomoiu. Suntem colege de salon. Când au venit doamnele doctor să o vadă și să o consulte, uimirea le-a fost foarte mare să constate că deși nu are un diagnostic exact ,făcut în urma unor investigații, totuși i s-a prescris un tratament, în mare parte eronat.

De aceea trebuie luat totul de la zero. I s-a făcut o electro-encefalogramă care nu a ieșit prea bine, mâine dimineață i se va recolta sânge, însă cel mai important este să facă cât mai urgent un RMN și un test profil de trombofilie mamei. Doar așa i se poate pune un diagnostic real și poate fi tratată corect, este UNICA ei șansă.

Toate astea costa și deloc puțin pentru niște părinți atât de încefcați. Ame are nevoie de 1300 de Ron pentru a avea o șansă la viață.(850 Rmn și 450 testul). Atât de puțin pentru a salva o viață însă enorm și imposibil de strâns pentru familia ei care abia au strâns bani să o aducă la București, renuntand la kinetoterapie și la acupunctură pentru asta.

Mi se rupe inima să o văd pe mămica ei admirându-l pe Davis al meu cum aleargă prin salon în timp ce micuța ei nici măcar capul nu și-l poate ține.
Trebuie să strângem împreună acești bănuți și să îi dăm această șansă Ameliei. Trebuie să putem face asta admirându-ne copilașii și mulțumindu-i lui Dzeu pentru ce avem.

Puteți să o ajutați pe Amelia donând o sumă oricât de mica la:
BANC POST cod iban RO80BPOS 73108610016RON 01
titular TRIFU FLORIN

1 Comment


Viața văzută din salvare. Ștefania are nevoie de dublu transplant pulmonar. Sa scriem un final fericit acestei povești!

posted by admin
Dec 21

de Diana Isvoranu

De cazul doamnei Done mă ocup din primavara acestui an. Este unul dintre cazurile grele și din punctul de vedere al birocratiei, dar și al poveștii în sine. În prezent d-na Done a primit finanțare de la Ministerul Sănătății pentru efectuarea unui dublu transplant pulmonar în cadrul spitalului AKH Viena și așteptăm găsirea unui donator compatibil. Pare atât de simplu și fericit….în esentă a fost și este atât de greu, iar drumul este abia la jumătate. Povestea acestei femei am aflat-o “din mers” , cu fiecare telefon, cu fiecare vizită acasă ori la spital, cu fiecare sms pe care îl trimite.

Treptat am ajuns să cunosc o femeie greu încercată de viată, foarte grav bolnavă care dupa 14 ani de lupta cu o boală nemiloasă mai are puterea să creadă și să afirme că “ viata este doar o țesătură din care nu noi alegem culorile ci Dumnezeu …că acolo unde se țese durere noi uităm că El vede partea de sus, iar noi doar ceea ce este în dosul broderiei”. Vreau să cititi această poveste, să cunoașteți prin intermediul rândurilor sale, acest om.

“Mă numesc Done Stefana (Stefania mi se spune), am 45 de ani, locuiesc în Slatina – Olt și lupt cu o boala grea, a cărei singură soluție este un dublu transplant pulmonar. De când m-am născut m-am luptat cu viața, căci atât de mică am fost la naștere, încat m-au ținut o luna și ceva în spital. Când au vazut că nu am de gând să mor s-au hotărât să-mi facă certificat de naștere. Adevărata zi de naștere nici nu o știu, de baza este cea din certificatul de naștere, adica 20 noiembrie 1966. Primul an de viața l-am împlinit în spital și de atunci am devenit un client fidel al dispensarului comunal și mai apoi al spitalelor din jurul localității mele. Toata lumea medicala opta pentru bronșita asmatiformă, dar mai târziu și-au dat verdictul pentru astm bronșic, care a început să aiba episoade de hemoptizii ( expectorații cu sânge) și apoi expectorații abundente mucopurulente.

Copilăria mea a fost o durere deoarece tot timpul eu am fost cea care priveam de pe margine pe copiii care alergau, săreau și nu oboseau pe când eu la cel mai mic efort nu mai puteam să respir. Problemele grele au început în clasa a IV-a când, la serbarea de sfarșit de an aflându-mă pe scena școlii cântând, mi s-a umplut gura de sânge. Toți mi-au zis că problema era de la amigdalite, inclusiv doctorul din comună. Următoarea întâmplare a fost pe la 14 ani când eram la tara și căram apă. Din cauza expectorației am lăsat o dâră de sânge de la fântâna din sat până acasă.

La 16 ani, au pornit sângerarile și pe gura și pe nas. Fiind internată în Caracal, domnul doctor Stan i-a spus mamei ca am o boală grea și că voi muri până la 25 de ani. M-am întristat când am auzit și mi-am pus în gând să-mi las urmași. M-am căsătorit la 17 ani și jumătate, am născut doi copii frumoși: o fată Daniela – Ionela și un băiat Luca – Marin. Aceștia mi-au rămas singurul sprijin de zi cu zi în boala mea căci tatăl lor când a realizat că boala se agravează a plecat și s-a recăsătorit, copii rămânând în grija mea, iar pe parcurs eu…….în grija lor.

Copiii au trăit într-un continuu stres din cauza bolii și a crizelor mele, împărțindu-se amândoi între școală și ajutorul de care eu aveam și am nevoie permanent . Copiii mei dorm iepurește, se trezesc în toiul noptii de teama să nu mor în somn, supraveghează aparatul de oxigen , mă intreaba dacă sunt bine, apoi adorm…..asta se întâmplă noapte de noapte.
Părinții mei au muncit toată viața doar să mă ajute pe mine. Chiar și acum la bătrânețe, tata și mama îsi rup din pensia lor să-mi asigure mie medicamentele. Dar măcar de ar putea, pentru că eu tot timpul am nevoie de alt și alt medicament, căci am mai multe complicații pe lângă transplantul pe care îl aștept.

Căsătorită fiind, din cauza traiului rău, boala a inceput să mă macine și mai repede. M-au tratat la Spitalul din Slatina Secția Medicală, din patul caruia va scriu acum “povestea mea’’. Apoi am ajuns la Institutul Marius Nasta, unde mi s-a spus că boala este de lunga durată dacă o tin sub control și nu fac efort. După ceva vreme am mers și la Institutul Parhon unde l-am întâlnit pe dl. Conf. Bădiu Corin care m-a sfătuit să merg din nou la Institutul M. Nasta, dar de data asta la dl. Prof. M. Miron Bogdan și dr. Bumbacea.
Aici destinul meu s-a schimbat!

După câteva internări acesti doi oameni cu suflet mare au hotărât că trebuie urgent să fac transplant dublu pulmonar. De aici a început greul…
M-am văzut ca în mijlocul unui ocean, singură și pierdută. Gândindu-mă ce să fac, cum să încep, cu cine să vorbesc, deodata în salonul în care eram am văzut pe masa o revista micuță. Am citit pe ea și deodata mi-a sărit în ochi Asociația Transplantaților din Romania și imediat am dat telefon… La celalalt capăt mi-a răspuns o voce blândă, dulce, amabilă – dna. dr. Amali Teodorescu, “…Ziua bună!”

Între timp, dna. dr. Teodorescu îmi făcuse cunoscute poveștile altor români transplantați, dintre care am vorbit cu mama unei fetițe dulci care acum nu mai e printre noi, la fel și ea fostă transplantată. Acea doamna, Adriana Radu mi-a lăsăt numărul ei de telefon și am ținut legătura. Adriana mi-a rămas prietenă!
Între timp am pierdut 3 evaluari pentru Viena astfel ajungând să apelez la “Salvează vieti” la dna Diana Isvoranu – fata cu suflet frumos. Sfătuită de ea am obținut banii pentru evaluare de la Minister și împreună cu dna dr. Lesnic de la DSP, au facut totul ca eu să ajung cu bine la Viena și înapoi acasă.

Numai că la Viena am trăit un coșmar “datorită” personalului medical de pe ambulanță. Cu chin cu vai am ajuns la spitalul AKH Viena după un drum de 12 ore pe o targă. Seara după evaluare medicul și asistenta au plecat și m-au lasat singură în cameră 2 ore având un atac de panică ce a generat și în frisoane. Când i-am intrebat de ce fac asta, cui mă lasă pentru că nu ma pot deplasa, doctorul mi-a răspuns că ei nu sunt babysitter și datoria lor e să ma ducă și să mă aducă. Ziua următoare la fel, m-au lăsat singură de la 8 pana la 11 și au mers la cumpărături în oraș. De la 11 pana la 4 dimineata, drum întins Viena- Slatina…. de am ajuns acasă zob. A doua zi m-am internat la Spitalul de Urgență și de atunci stau mai mult în spital decât acasă ……

Deoarece sunt dependentă de un aparat cu ajutorul caruia respir, aparat conectat la energie electrică, abia mai pot plăti curentul electric, ajungând la o reeșalonare de 380 ron pe lună dintr-un total de 5100 ron. Aparatul de oxigen nu l-am mai putut plati , taxa la firma de unde l-am luat a ajuns la o datorie de 1200 ron. Cu banii de mâncare și medicamente abia mă descurc, trebuie să platesc și însoțitoarea care sta cu mine în spital neputându-mă deplasa singură.

Pensia mea este de 450 ron și pentru însoțitor, de 540 ron pe care îi dau dnei care mă însoțește. Fiica mea are un salariu de 500 ron, din care plătește la banca 250 ron. Baiatul anul acesta a terminat liceul și e operat de pneumotorax- spontan la plămânul drept, muncește pe unde poate câte ceva mai ușor ca să aiba și el o haină și un ban de buzunar.

Asta este situația mea, o mama care și-a crescut copiii din pat, care nu le-a văzut niciodată diriginții, ci i-a auzit numai la telefon. Sunt o fiică care nu și-a văzut părintii de 9 ani, ci doar ii aud la telefon și mi se rupe sufletul când îl aud pe tatăl meu gemând de durere ca nu are aer (are aceeași boala ca mine). Am 14 ani de când zac între patru pereți și nu vad orașul decât din salvare.
Am nevoie de tot ajutorul din lume !
Va multumesc pentru că mi-ați citit povestea și va doresc să fiti sanatoși și mai mult…… să vă prețuiți sănătatea !

Ștefania “
Dr. Miron Bogdan, Dr. Bumbacea Dragos, Dr. Badiu, Dr. Stan, Dr. Prundeanu, Dr. Zaharia, Dr. Pirvu, Dr. Neda, aceștia sunt “ceata de medici” cu care Ștefania a pornit la drum să caute o alta carare a vieții sale. Sincere mulțumiri și apreciere! Sper să pot continua această poveste cu un final …..fericit, chiar îmi doresc.

No Comments


Doctorița Raluca Teleanu, zâna mea de la Spitalul Victor Gomoiu.

posted by admin
Dec 14

By Adela Chirică

Sunt Ada, fericita mămică a unui băiețel de 4 ani și jumătate. Ca pentru orice mamă, copilul meu este viața mea și toată bogăția mea. Îl iubesc cu fiecare părticică a corpului meu și pentru el pot face imposibilul.

Băiețelul meu este special, cum îmi place mie să spun, adică suferă de o boală cumplită: epilepsia.

Când s-au declanșat pentru prima oară convulsiile lui am simțit realmente că a căzut cerul pe mine. Îmi era imposibil să accept și nu știam cum să lupt cu această boală. După un periplu pe la mai mulți medici, care mai de care mai renumiți dar care nu aveau soluții pentru copilașul meu, m-am trezit într-o seară, după o altă convulsie, bântuind cu el pe străzi, disperată, gândindu-mă unde și la ce doctori să îl mai duc.

Nu știu cum am ajuns la porțile spitalului Victor Gomoiu din București, un spital de care nu auzisem în viața mea, dar către care doar Dumnezeu mi-a îndrumat pașii. Acolo am cunoscut-o pe dna doctor Raluca Teleanu, neurolog.

Prima impresie nu a fost tocmai încurajatoare deoarece mi s-a parut o femeie pe cât de tânără și frumoasă, pe atât de dură. Cu toate acestea, am crezut în dânsa din prima clipă. Și nu m-am înșelat! Alături de “doctorița mea” am început o luptă teribilă, contra cronometru, pentru a-mi salva copilașul. Am trecut prin momente tensionate, de cumpănă grea, momente pe care nu știu cum le-am depășit și pe care nu vă doresc să le experimentați.

Ajunsesem la limita puterilor și mă lăsaseră nervii. În momentul în care dânsa m-a simțit că încep să cedez, mi-a oferit LECȚIA VIEȚII MELE… Nu, nu m-a compătimit și nici nu a plâns alături de mine. Acum îmi este clar că asta nu ar fi ajutat la nimic.

Nu am să uit niciodată ziua aceea în care dumneaei m-a găsit plângând în hohote în salonul în care eram internați. S-a uita la mine și mi-a spus răspicat: “Degeaba mă chinui eu să vă salvez copilul dacă dumneavoastră, mama lui, cedați și nu sunteti în stare să luptati. Știu, dacă vă apucați să vă comparați copilul cu alți copii sănătoși ,sunteți cea mai nenorocită mamă. Dar dacă veniți cu mine pe secție și vedeți copilași cu tumori sau paralizați care nu mai au nici o șansă și ale căror mame, atunci când mă văd, așteaptă de la mine o minune, .minune ce nu va veni niciodată, veți realiza cât de fericită și norocoasă sunteți. Acele mame ar da orice să fie în locul dumneavoastră”.

A fost exact dușul rece de care aveam nevoie. Au trecut de atunci trei ani. În toți acești ani am luptat, cot la cot doamna doctor, și rezultatul este minunat. Copilul meu este un copil normal. Merge la grădiniță, are prieteni, merge în parc.. Mai face crize, dar mai rar. Schimbăm scheme de tratament după scheme de tratament, respectăm un anume regim alimentar, luăm medicamente…Dar dincolo de toate acestea ne trăim viața frumos și normal.
Am învățat că în lupta cu boala, oricare ar fi ea, părintele sau aparținătorii bolnavului sunt elementul cheie fără de care medicul nu poate izbândi. Am învățat normalitatea de dincolo de suferința medicală, am învățat să mă bucur de ce am dincolo de ceea ce nu am.

LECȚIA asta o datorez zânei mele de la Spitalul Victor Gomoiu. Și pentru că mi-am însușit lecția atât de bine, mi-am dorit să ajut și pe alți părinți să depășească boala copiilor lor. Așa am devenit voluntar Salvează Vieți. Împreună cu mine, pe nesimțite, am adus-o în echipă și pe doamna doctor care a preluat toate cazurile trimise de Salvează Vieți.

Pare ireal să poți trimite un email unui medic, asta în anul de grație 2011 când închidem spitale, blocăm posturi, tăiem din salarii și acuzăm mereu personalul medical de corupție. Pare și mai puțin credibil ca medicul acela să-ți răspundă, să preia documente medicale, să programeze analize, să propună soluții, să meargă mână în mână cu voluntarii asociației (care nu sunt medici), și toate acestea pentru binele și interesul pacientului.

Doamna doctor răspunde la orice apel al asociației, nu trebuie să fie neapărat din partea mea, și preia orice caz ce intră în sfera domeniului său de expertiză. Doamna doctor continuă să fie și medicul curant al puiului meu și reperul meu în viață.

Mi se pare firesc, în prag de Crăciun, la final de an, să spun în gura mare “Doamna doctor, vă iubesc și vă admir! „

1 Comment


Intâlnirea sufletelor

posted by admin
Dec 13

By Ionela Nicolau

În ultima vreme văd doar sufletetele celor din jur…

Nici nu mai privesc atât de atent la chipul oamenilor, nici nu mai contează cum arată ei, mă uit la sufletele lor. Aici nimic nu poate sta ascuns…

În Salvează Vieți văd Lumina și Viața din sufletele celor din jur.

Alina este un suflet-pasare, Diana este un suflet-floare, Helen este un suflet-culoare.

Monica este blândețe. Simona este Lumina, Nico este compasiune…

Împreună, aceste inimi frumoase dau mai departe Lumina și Viața.

Împreună simțim ca Viața e un miracol si un mare mister.

1 Comment


Denis are 7 luni , suferă de ciroză și cere câțiva bănuți de la Moș Nicolae

posted by admin
Dec 6


By Diana Isvoranu

Prin acest mesaj am ajuns să cunosc povestea lui Denis.
“Subsemnata Irimia Mihaela ,jud Hargita loc Bălan,
Am apelat la toate fundatiile posibile și nu mi sa dat nici un răspuns. Vă rog să mă ajutați. Am un copil bolnav de ciroză , asa s-a născut. De la 2 luni jumatate stăm prin spitale sub tratament pentru a-i prelungi viața până facem rost de bani pentru transplant de ficat. Acum copilul are 6 luni și nu stiu ce să mă mai fac. E primul copil, am mai pierdut două sarcini, și nu vreau să-l pierd și pe el. Vă rog mult să mă ajutați. SUNT DISPERATĂ.”
Bebelusul din fotografie este Denis, copilul Mihaelei!

In ziua in care toti copii îl așteaptă pe Moș Nicolae el împlinește 7 luni de viață. Este un bebeluș cu ochii mari și frumoși, un copil care și-a bucurat familia cu sosirea sa pe lume …..bucurie a normalității care a țtinut decât două luni de zile. La aceasta vârsta Denis a fost diagnosticat cu ciroza hepatica prin atrezie de cai biliare, infecție cu CMV și hernie ombilicală.

Acest diagnostic se traduce astfel: căile biliare care transportă bila din ficat în duoden sunt blocate, bila refulează în ficat distrugând țesutul hepatic. La copii, cauza cea mai frecventă este atrezia, o boală în care căile biliare sunt absente congenital. Diagnosticul lui este cumplit, Denis are nevoie urgentă de un transplant hepatic de la donator înrudit. La toate aceste vești rele se adaugă câteva părți bune, Denis a avut norocul să ajungă la Cluj și se află sub supravegherea dr.Tudor Pop, un medic care nu s-a limitat în a-l ajuta pe Denis din punct de vedere medical.

Dr.Pop a informat familia Ieremia că în România transplantul de care are nevoie Denis nu se realizeaza la copii sub vârsta de 1 an și greutatea de 10 kg motiv pentru care în această situațtie intervenția trebuie facută în străinatate având posibilitatea unei finanțări de la Ministerul Sănătății.

În momentul în care am preluat cazul lui Denis am avut bucuria să constat că dosarul pentru Ordinul 1011 fusese depus la DSP Harghita așteptându-se răspunsuri din partea clinicilor din străinatate. Dată fiind gravitatea situației, timpul care presează dar și faptul că starea actuala a lui Denis nu este foarte bună, răspunsul pozitiv pentru finanțarea transplantului din partea Ministerului Sănătății a sosit surprinzator de repede. Ba chiar, dacă se poate spune asa, Denis este unul dintre “norocoșii” care au primit ultimele finanțări din bugetul anului 2011.

Un alt aspect pozitiv al poveștii este că Mihaela, mama lui Denis, este total compatibilă cu copilul său și poate fi donatoare pentru el. Și nu în ultimul rând, Denis are un bunic deosebit, dl. Botezatu este un om simplu și docil, un om care este în stare de orice pentru nepotul său, care a înțeles de la bun început genul de ajutor pe care îl oferim noi la SV, care a acceptat și care nu ezită să sune chiar și la ore târzii pe doctori ori pe mine pentru a cere un sfat doar din teama să nu se greșească ceva, să nu ne scape ceva. Am simțit de la început că el este omul care poate “gestiona” corect această tragedie a familiei sale, este cel care se implică total în salvarea vieții lui Denis, primul copil al fiicei sale în varsta de doar 22 ani.
În urma cu doua zile, clinica din Regensburg- Germania a răspuns că îl primește pe Denis pentru investigații pre-transplant în ziua de 19 decembrie. Conform legislatiei în vigoare, costurile de transport, de transplant, pre și post intervenție sunt suportate prin finanțarea Minsterului Sănătății în baza ordinului 1011 din 9 iunie 2011.

Familia Ieremia are venituri modeste iar Denis este posibil să stea destul de mult timp în Germania mai ales pentru recuperarea post transplant. Vor exista și nevoi ori cheltuieli extra-spitalicești ce NU sunt incluse în finanțare, plus un traducator de care va fi nevoie cu siguranță deoarece nici Mihaela și nici bunica ce îl vor însoți nu sunt cunoscătoare a limbii engleze ori germane iar în spital s-a menționat clar că vor avea nevoie de traducător pe tot parcursul șederii.

Sunt cheltuieli pe care nu și le permit pentru o perioada mai lungă, nu există o estimare, o sumă anume, chiar nu știm…… dar cred că orice suma va fi de folos . Să-I considerăm cadoul nostru în cizmulitele lui Denis de la primul moș Nicolae din viața lui.
Dacă există cineva dintre cei ce citesc această poveste, dintre cei care au posibilitatea și dorința de a ajuta această familie….nu pot decât să vă rog să mă anuntați iar eu vă pun în legatură cu bunicul lui Denis.

Contact dl Botezatu- bunicul 0744645289.
RO97BRDE210SV20647922100
BRD Sucursala Harghita
Titular cont- Botezatu Nelu

10 Comments


Centru de zi pentru copiii bolnavi de cancer din judeţul Constanţa!

posted by admin
Dec 1

By Alina Vasea

În 2010 Asociaţia Salvează Vieţi a derulat o campanie de strângere de fonduri pentru realizarea Centrului de Excelenţă în diagosticarea şi tratarea cancerului limfatic la Cinica de Oncopediatrie Louis Turcanu din Timişoara. S-au strâns un million de euro ce vor fi investiţi într-un laborator de citogenetică moleculară care, prin diagnosticarea în profunzime a cancerului, va creşte rata de supravieţuire la copiii suferinzi de cancer de la 50% la 80% şi camere sterile necesare transplantului de celule stem.

Succesul acestui proiect mi-a dat speranţa că se poate face medicină de excelenţă în România, la standarde europene înalte şi – pentru că sunt din Constanţa – mi-am dorit ca următorul proiect Salvează Vieţi să se deruleze aici.
Participarea în data de 9 aprilie 2011 la conferinţa “Actualităţi în oncologia pediatrică” m-a făcut să înţeleg mai bine nevoile din acest domeniu. Aşa s-a născut idea unui centru de zi pentru diagnosticarea timpurile şi tratarea bolilor onco hematologice la copii. Am propus acest proiect colegilor mei de la Salvează Vieţi şi ei au fost de acord să “construim” la Constanţa.

Pentru că implementarea acestui proiect cere implicarea unor oameni devotati, a unor oameni care chiar işi doresc să ajute copiii cu cancer, am contactat-o, în speranţa unei colaborări, pe Doamna Dr. Apostol Adriana, specialist în oncopediatrie din cadrul Spitalului Constanţa, ştiind că domnia sa cunoaşte cel mai bine nevoile medicale ale copiilor diagnosticaţi cu cancer din Constanţa.

Această contribuţie m-a ajutat să înţeleg, pe de o parte, că necesitatea înfiinţării acestui Centru de zi pentru copiii cu cancer este mai mare decât o credeam eu iniţial, iar, pe de altă parte, că fără implicarea acestui medic lupta pentru ca pacienţii să beneficieze de serviciile medicale potrivite este imposibilă.

Pentru ca acest Centru de Zi să poata funcţiona în cadrul Spitalului Judetean Constanta, era nevoie nevoie de cineva care sa sprijine proiectul şi la nivel de management, nu doar la nivel medical, iar acel cineva este managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, doctor Dan Capăţână.

Acest centru poate deservi un număr de 200 de copii diagnosticaţi deja în Judeţul Constanţa, dar poate şi să contribuie la diagnosticarea şi tratamentul copiilor din Judeţul Tulcea de unde se angrenează trimiterea copiilor cu afecţiuni onco-hematologice, prin cheltuieli acoperite de CAS Tulcea.

Centrul mai poate deservi şi bolnavi din judeţele Brăila, Galaţi, Calaraşi deoarece Spitalul Judeţean Constanţa este clasificat spital cu Gradul I, fiind Centrul Regional de Hemofilie.

ASTĂZI, copilul, diagnosticat în acest Centru de zi este în continuare supravegheat şi tratat într-unul din centrele de onco-pediatrie din Bucureşti sau alte centre din ţară, unde i se stabileşte tratamentul şi începe prima cură de citostatice.
La terminarea curei de citostatice copilul revine în Spitalul Judeţean Constanţa, fiind într-o stare de aplazie medulară, anemie, având globulele albe scăzute, risc foarte ridicat de infecţie, cu agravare spre septicemie, iar prin scăderea trombocitelor aceşti copii pot sângera sever.

Revenind în spital, copilul, împreună cu părintele, se confruntă cu diferite situaţii de multe ori greu de depăsit din următoarele motive:
• Efortul intens de a urca pe scări 8 etaje, procurându-şi foaia de internare pe baza căreia i se fac analizele de urgenţ; situaţie datorată aglomerării liftului şi imposibilitatea de a fi folosit de cele mai multe ori.
• Accesul dificil la consult şi tratament. În spital, copiii neavând un program stabilit pentru a veni la controalele periodice, medicul oncolog pediatru să se afle fi la vizită sau să fie chemat la alte cazuri urgente, deja internate pe secţie, aici intervenind aşteparea chiar şi de o ora . În tot acest timp copiii aşteaptă în holul spitalului, în picioare.
• După ce medicul oncolog consultă copilul, acesta trebuie să coboare cele 8 etaje până la laboratoarele Synevo, RMN, CT; acestea fiind situate în perimetrul ambulatoriu al S.C.J.U. Constanţa, acolo unde prelucrează aceste analize,
• După recoltare, copilul trebuie să urce iar cele 8 etaje aşteptând pe secţie, timp de o oră, rezultatul analizelor. Numai dacă exista vreun salon liber pe secţie, copilul poate aştepta acolo, daca nu, trebuie să stea in picioare pe holul spitalului, în tot acest timp.
• Toate aceste drumuri, pe care copilul le parcurge în cadrul spitalului, epuizează fizic un trup măcinat de boală.
• contactul copiilor bolnavi de cancer, a căror imunitate este foarte scazută, şi suferind de imunodepresie severă postchimioterapie, cu ceilalţi copii bolnavi din secţie, dublat de drumurile pe care el trebuie sa le parcurgă pentru a fi supus controalelor periodice, nu sunt indicate din punct de vedere medical.

Prin înfiinţarea acestui Centru de Zi pentru copiii bolnavi de cancer se doreşte crearea unui mediu calduros, unui spaţiu în care adresabilitatea părinţilor este mai precoce şi mai facila, diagnosticarea precoce în stadii incipiente ale cancerului reprezintă şanse mari de vindecare, respectiv supravieţuire.

În acest moment ne aflăm în stadiul alocării spaţiului dorit în cadrul spitalului.
Ceea ce părea doar un proiect pe hârtie astăzi capătă contur. Mai multe informaţii în presa locală la:

http://www.reporterntv.ro/stire/constanta-va-avea-un-centru-de-zi-pentru-copiii-bolnavi-de-cancer

http://www.jurnaldeconstantaonline.ro/2011/10/26/proiect-pentru-copiii-bolnavi-de-cancer/

http://www.romanialibera.ro/actualitate/dobrogea/centru-de-sanatate-pentru-copii-diagnosticati-cu-cancer-242511.html

http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/social/centru-de-zi-pentru-copiii-cu-cancer-la-spitalul-judetean-53574.html

http://www.radiovacanta.ro/constanta_va_avea_un_centru_de_zi_pentru_copiii_bolnavi_de_cancer-819

http://www.time4news.ro/constanta/social/primul-centru-pentru-copiii-bolnavi-de-cancer-de-la-malul-marii.html

http://observator.ro/primul-centru-pentru-copiii-bolnavi-de-cancer-de-la-malul-marii-116603.html

2 Comments


CÂT COSTĂ VIAŢA TA?

posted by admin
Nov 21

by Alexandra Răureanu

Ai putea să îi pui un preţ? Ai putea pune un preţ pe viaţa copilului tău? Alexandra Groza la numai 6 ani a primit un răspuns incorect la această întrebare. Alexandra a fost diagnosticată cu leucemie acută mieloblastică şi singura ei soluţie o reprezintă un transplant medular.

Diagnosticul teribil de leucemie acută mieloblastică a venit fulgerator, în prima zi de școală când, în loc să se bucure de întalnirea cu colegii de şcoală şi cu doamna învăţătoare, Alexandra leşina în curte.

A ajuns de urgenţă la spitalul clinic de copii „Sfânta Maria” Iaşi, la secţia Hemato-Oncopediatrie şi după analize, rezultatul a venit zdrobitor: leucemie acută mieloblastică.

Recomandarea doctorului curant a fost de transplant medular în maxim 2 luni de la diagnosticare. Suma de care este nevoie este uriaşă pentru parinţii ei, peste 50.000 de euro, în cazul în care transplantul este cu donator înrudit şi se poate face în România. Dacă este nevoie de transplant cu un donator neînrudit, costurile cresc şi chiar dacă s-ar depune actele pentru Ordinul 1011, boala impune o limită de timp ce nu poate fi depaşită. În plus mai sunt şi transportul, cazarea, medicamentele post-transplant pe care familia nu le poate suporta financiar.

Alexandra ar putea să plece în străinătate pentru tratamentul pre-transplant prin formularul S2, dar rămâne în continuare problema transplantului pe care părinţii ei nu au timpul necesar pentru a o rezolva. Fetiţa tocmai a terminat prima cură de chimioterapie, cu rezultate destul de bune, dar nu mulţumitoare, şi momentan este acasă până luni, 28 noiembrie, când aşteaptă să se deplaseze la spitalul din Timişoara, Louis Turcanu, pentru a fi reevaluată de echipa de acolo şi pentru a câştiga timp pentru ca părintii ei să reuşească să strângă suma necesară pentru transplantul care i-ar salva viaţa.

Mai multe informaţii şi acte medicale, precum şi informaţii actualizate despre starea de sănătate a Alexandrei şi sumele strânse puteţi găsi pe: http://www.alexandragroza.com/  

Orice sumă este binevenită, orice sumă o aduce pe Alexandra Groza cu un pas mai aproape de însănătoşire, de o viaţă  normală pentru un copil de 6 ani, de o viaţă aşa cum a fost ea făurită, de nepreşuit. Nu lăsa boala să pună preţ vieţii!

Puteţi contacta familia la numărul de telefon 0743.629.858, doamna Groza Gabriela, mama Alexandrei.

Pentru donaţii s-au deschis conturile:

GROZA DUMITRU – cont umanitar

Cont Lei-      RO49RNCB0044023859590001

Cont Euro -  RO22RNCB0044023859590002

BCR Dorohoi

5 Comments


Stefanel se lupta cu cancerul de la 4 luni. Acum, la patru ani, vrea sa-l invinga.

posted by admin
Nov 3

By Alexandra Mocanu

”Ștefănel avea patru luni când Alexandra i-a descoperit în dreptul rinichilor două umflături, ca două nuci. (…) Fix în ziua în care a împlinit șase luni, Ștefănel a ajuns la Urgență, la Spitalul din Călărași, cu febră 40. Ulterior, copilul a facut hemoragie pe gură și pe fund (…) l-au trimis de urgență la București, la spitalul Budimex. (…)Au plecat spre București, cu o salvare. În tot timpul ăsta, Ștefănel a sângerat necontenit. Pentru Alexandra clipele nu s-au târât niciodată atât de încet. Șoaptele i se uscaseră în rugăciunea inimii. A durat un timp fără sfârșit, un răstimp uitat, ca între două visuri nereamintite. Și au ajuns la București. Medicul de gardă s-a uitat la Ștefănel, s-a uitat la ecografia făcută în urma cu două luni la Călărași și a pus ghilotina: „…., doamnă, ăsta e cancer în buna regulă!”…

Pe Ștefănel îl cunoaștem din iulie 2009 pe când avea 1 an și 8 luni. Lupta deja de un an cu cancerul… la rinichi. La amândoi. Tăiat „un pic” din fiecare.

Nu i-a fost usor, mai ales cu un tată care l-a vizitat doar de două ori spunând „Are cancer, copilul ăsta nu este bun”. Ulterior, o asociație din Călărași a strâns bani pentru Ștefănel….bani care însă nu au ajuns niciodata la el. Cu totate astea, Ștefănel continuă lupta…are o mamă extraordinară și un frate care-l iubește enorm. Alexandra Ciocoi își crește cei doi copii cu indemnizația de însoțitor de 700 lei. Nu se plânge niciodată. Încearcă cu toate puterile să meargă mai departe, să lupte alături de Ștefănel…nu concepe să renunțe….n-ar putea trăi cu gândul ăsta.

Povestea continuă în ciuda greutăților și astfel, 2009 aduce zâni și zâne în povestea lui Ștefănel…care l-au ajutat atât pe Ștefănel cât și pe Alexandra, mama eroină și pe Adi, frățiorul lui Ștefănel…îi amintim pe Alexandra și Bogdan, Magda, Adriana, Andreea, Simona, Maria, Zinca, Iulia, prietenele Adrianei, Larissa, , Iulia, Oana și nu în ultimul rând pe Isabela…despre povestea cu zâne ne-a povestit de altfel ea, pe blogul său personal http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/08/19/stelutele-de-mare-stefanel-si-sufletul-de-hartie/

Pe 26 octombrie 2011, Ștefănel a împlinit 4 ani…e un învingător…a sfidat toate statisticile și în ciuda dignosticului nemilos al doctorilor, continuă să lupte. Nu i-a garantat nimeni că se va face bine. Odată cu el au mai fost diagnosticați încă doi copii…doar Ștefănel mai trăiește. După nenumărate serii de citostatice, îi funcționează câte o jumătate din fiecare rinichi. Cu toate astea, Ştefănel este pe picioarele lui. Se joacă ca orice copil, zâmbeşte, nu plânge, este cuminte. A venit momentul ca în viața lui Ștefănel să intre noi zâni și zâne….Alexandra a ajuns la capătul puterilor…Pamperși, hrană adecvată pentru condiția specială a lui Ștefănel, medicamente și multe altele plus cheltuielile curente ale casei sunt prea mult pentru infima ei indemnizație…6 milioane e suma lunară aproximativă care i-ar acoperi lipsurile și i-ar permite să se concentreze pe ce contează cu adevărat…viața…a lui Ștefănel, a lui Adi, a ei. Ștefănel ne-a demonstrat că poate, că vrea…că nu renunță. Să-l ajutăm să trăiască!

Contul lui Ştefănel în lei este:

RO 30 BTRL 012 012 01 T23 974 XX

Banca Transilvania, sucursala Calarasi

Titular: Ciocoi Alexandra

Contul lui Ştefănel în euro şi dolari este:

Banca Transilvania – Sucursala Călăraşi

EURO: RO 06 BTRL 0430 4201 T 2397 4XX

USD: RO 55 BTRL 0430 2201 T 2397 4XX

Cod SWIFT: BTRLRO22

Titular: Ciocoi Alexandra

Domiciliu titular: Comuna Independenţa, Judeţul Călăraşi

Adresa Sucursalei Călăraşi a Băncii Transilvania: Călăraşi, str. Nicolae Titulescu nr. 1, bloc D2, judeţul Călăraşi

Telefonul la care poate fi contactată Alexandra Ciocoi este 0727 205 695

No Comments


În anticamera morţii, pe o listă, Alina, 14 ani , aşteaptă banii salvatori.

posted by admin
Oct 26

by Monica Grigore & Alina Vasea

“Sunt mamica Alinei , fetiţa cu tumora cerebrală care avea nevoie disperată de bani pentru a se trata în Germania. Nu pot sa spun decat atat : vă mulţumesc tuturor care aţi făcut posibilă acestă plecare şi  i-aţi oferit Alinei şansa  să meargă la clinica din Bonn unde este aşteptată şi unde i se ofera o nouă şansă la viaţă.  Eu va doresc tuturor celor care sunteţi alături de noi, atât financiar cât şi sufleteşte, ca Dumnezeu să vă dea sănătate şi o viaţă lipsită de probleme. Dumezeu sa va ajute! Sănătate tuturor!”

Ultima ora: Fundatia Sensiblu a donat deja 12,200 Euro pentru ca Alina sa poata pleca pe 21 noiembrie la Bonn. Mii de multumiri Fundatiei Sensiblu pentru ca a ales aceasta cauza.

Încerc să nu plâng privind-o în cele două fotografii,  să nu mă întreb ce e în sufletul ei, ce e în sufletul mămicii ei acum. Avea bucăţi de cer senin in privire.  Avea zambet şi în zambet îi vad,îi simt şi visele. Vise de 14 ani.  Acum… acum nu trăieşte un cosmar, nu e doar un cosmar, e cancer. Tumoră de trunchi cerebral.

A fost diagnosticată în decembrie 2010. După multe investigaţii medicii au decis că tumora nu poate fi operată, că nu se poate prelua nici biopsie pentru a se stabili de ce natura este aceasta.

22 decembrie 2010 a fost prima zi de internare in Institutul Oncologic Bucureşti. În 5 ianuarie 2011 a început radioterapia – 30 şedinţe. A suferit mult când, datorită tratamentului, a început să-şi piarda părul.

Pe data de 8 aprilie un nou RMN indică un început de necroză, tumora parea să cedeze, să scadă în dimensiuni şi i s-a prescris tratament pentru ca să nu recidiveze.

S-a continuat protocolul, dar în data de 25 august au apărut dereglari motorii şi un început de pareză pe partea stângă.

Un alt RMN arăta că tumora a început să crească din nou şi s-a început un protocol cu chimioterapie intravenoasă. La 21 zile trebuie să repete cura, trebuie să i se administreze intravenos citostaticele, însă venele ei cedează,  s-au subţiat şi se sparg, obosite şi ele…

În ciuda luptei cu boala, Alina nu a pierdut dorinţa de a învăţa, nu a vrut să renunţe la şcoală. A comunicat cu colegii şi cu profesorii, a reuşit să termine anul şcolar 2010-2011 şi să obţină premiul III.

Câtă durere poate fi în sufletul unor părinţi care îşi văd copilul chinuindu-se atât de tare, care trebuie să explice fiului de 9 ani de ce sora lui  nu poate veni acasă, de ce nu mai are păr, de ce “bubiţa” din cap poate face atât de mult rău, deşi nu se vede?

Îsi doresc să o ducă pe Alina la o clinică în Germania,  la o clinică ce a propus un tratament care nu se poate face România şi care este ultima ei şansă – radioterapie de înaltă precizie cu Novalis TX -

Pentru că tratamentul nu se poate face în România, familia a depus la Direcţia de Sănătate Publică, în baza Ordinului 1011/ 2011,  un dosar pentru a obţine fondurile necesare tratamentului, adică –16.500 Euro.

Întregul proces prin care ar putea primi fondurile durează, din pacate, fiind vorba despre o lungă listă de aşteptare a bolnavilor ca ea.  Alina nu are timp, Alina nu poate să aştepte. Timpul trece şi odata cu trecerea lui, starea ei se deteriorează şi şansele ei scad.

Cum să te lupti cu timpul, când “armele” ce-ar putea ajuta în luptă te mai costă, pe lângă suflet, şi mulţi, mulţi bani? Cum reuşeşti să “cumperi” o şansă la viaţă copilului tău, lovit de boală, când şansa asta costă atât de mult?

Cum îţi înveţi copilul să mai accepte, pe lângă monstrul ascuns în trupul lui, şi gândul că în altă ţară ar fi avut mai multe şanse? Că trebuie să plătească şi pentru că s-a născut aici?

Dacă vreţi să-i fiti alături Alinei, dacă doriţi să o sprijiniti,  numărul de telefon la care o puteţi contacta pe mama Alinei este : 0733 675995.

Contul în care se pot face donaţii pentru Alina este:

RO63CECE C001 9462 4411 7911, cont deschis la CEC Bank, pe numele Niculici Mihaela Tatiana.

UPDATE 26.01.2012

Iar privesc cele doua fotografii. Si plang de data asta. Plang pentru ca Alina a plecat intr-o lume mai buna, a plecat dintre noi… ieri, 25 ianuarie. Plang pentru ca iar am pierdut, iar se intampla, iar suferinta lasata in urma, iar dor, iar neintelegere de ce atat de repede, iar mama ingenuncheata de durere, iat tata care simte ca nu poate continua fara el, copilul lui, iar fratior ce se intreaba singurel in mintea lui de 9 anisori: eu ce o sa fac, imi va fi dor de ea!!! De parca lipsa ei nu ar fi fost de ajuns.. Nu am cunoscut-o personal pe Alina, nici pe Tatiana, mamica ei, dar nu ai cum sa nu te apropii de un copil cu o poveste de inger, asa cum este povestea de viata a Alinei. Dumnezeu sa te odihneasca in pace! Iar pentru parintii tai sa gaseasca linistea si sa caute impacarea cu restul vietii lor pentru ca ea exista.
Odihna vesnica in pace, drag ingeras!!!

No Comments


5000 Euro pentru o proteza de picior- visul unui tanar de 29 de ani!

posted by admin
Oct 19

By Monica Grigore

 Daniel  Caraivan are 29 de ani. 29 de ani de lupta, pentru ca viata lui nu a fost usoara…  

Cu tatal nevazator si mama cu multiple probleme de sanatate, singurul sprijin al familiei este fratele cu patru ani mai mare decat Daniel.

Diagnosticat in copilarie cu cataracta congenitala, a trecut la varsta de 5 ani printr-o operatie de transplant de cristalin ce a avut ca rezultat, din pacate, pierderea totala a vederii la ochiul stang.

Cu eforturi, Daniel a urmat cursurile unei scoli normale pana in clasa a VII, cand i s-a stabilit un nou diagnostic – glaucom secundar.  Nu a renuntat la lupta pentru o viata mai buna nici dupa acest nou diagnostic si si-a continuat studiile la liceul pentru deficienti de vedere Buzau. A absolvit liceul si isi dorea sa nu se opreasca aici. Si-a dorit sa urmeze si facultatea…

 In august 2001, pe peronul garii Faurei, Daniel astepta  rapidul Galati-Bucuresti.  Urma sa depuna la Bucuresti documentele necesare pentru inscrierea la facultate. A fost anuntata sosirea trenului care urma sa-l duca la Bucuresti . Peronul III…  Daniel nu a mai ajuns la peronul III…  Pe linia I se afla garata cursa locala Urziceni-Faurei, care urma sa se retraga la depou.

 Trenul s-a pus in miscare, avand locomotiva in coada, fara a avea manevrant cu fanion si fluier pe peron si fara ca locomotiva sa emita semnale sonore.  Fara sa fie avertizat in vre-un fel, Daniel a fost surprins de tren in mijlocul pasajului 1 pe care tocmai il traversa si trantit la pamant.  O roata i-a taiat piciorul drept, fara ca mecanicul locomotivei sa vada accidentul.

Din cercetarile la fata locului realizate  de catre organele de Politie T.F. a rezultat ca, dupa 6 m de deplasare, au fost necesari  15 m de franare.  Deci, trenul a plecat de pe loc cu viteza. Conform rezolutiei emise in urma cercetarilor… nu se face nimeni vinovat.

 Daniel nu spera ca va ajunge sa mai mearga vreodata.  Dupa socul si durerea pierderii piciorului a trecut si  prin interventile chirurgicale destinate pregatirii bontului ramas pentru protezare.

Un an nu a iesit din casa.  A invatat treptat sa mearga din nou cu cadru, apoi in carje si apoi,  datorita bunavointei unor oameni cu suflet mare, si-a procurat o proteza.  Proteza trebuia insa schimbata anual, datorita cresterii in greutate si a modificarii dimensiunilor bontului.

 In timp situatia fizica a lui Daniel s-a stabilizat, se mentine la aceeasi greutate si are nevoie de o proteza care sa il ajute sa se descurce. O proteza care sa il ajute sa fie… “pe picioarele lui”.

De zece ani se lupta cu aceasta nevoie acuta, sperand ca oameni cu suflet bun o sa-l ajute sa isi procure macar o proteza de nivel mediu. Pentru ca o proteza performanta reprezinta pentru Daniel un vis mult prea greu de atins, avand in vedere ca si proteza de nivel mediu are un cost cu mult peste posibilitatile lui financiare:  5.000 euro.

 Va rog sa il sprijiniti pe Daniel.  Va rog sa-i fiti alaturi, sa-i aratam ca nu e singur si ca mai multe suflete deschise spre el pot sa-l ajute sa mearga, sa paseasca mai departe prin viata care nu a fost prea prietenoasa cu el pana acum.

 Daca puteti si vreti sa donati, aveti la dispozitie urmatorul cont bancar:
RO68BRDE090SV26640410900, Deschis la BRD Faurei

Pentru mai multe informatii, Daniel poate fi contactat la numerele de telefon 0765228110 si 0744704441.

No Comments


« Previous Entries